Becali: „Să nu mai aud de Cesinha!** Bozovic rămâne în picioare!”

Becali:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Becali a sistat orice negociere cu impresarul lui Cesinha, din cauza pretențiilor exagerate pe care brazilianul Rapidului le are în ceea ce privește contractul.

Bozovic și Cesinha erau primii jucătorii pe lista lui Bergodi. Dacă în privința celui de-al doilea, șansele unei mutări sunt, așadar, nule, patronul din Ghencea susține că nu a renunțat încă la achiziționarea muntenegreanului. Cu toate acestea, presa din Turcia vorbește despre o ofertă clară a Stelei pentru un alt fundaș stânga: Mamadou Diallo, de la Sivasspor. În eventualitatea în care această mutare s-ar materializa, este foarte posibbil ca trupa din Ghencea să renunțe și la fundașul din Giulești.

Practic, chiar dacă anunța că va întări cu 4-5 fotbaliști echipa în această vară, latifundiarul nu i-a achiziționat decât pe polonezul Grzelak și pe Tiago, iar până la meciul cu Ujpest au mai rămas aproximativ două săptămâni.

"Să nu mai vorbiți de Cesinha. A cerut prea mulți bani, nu mai puneți presiune, nu se pune problema să mai vină în Ghencea. Bozovic rămâne în picioare. Tiago s-a făcut", a declarat Becali la plecarea în vacanță, la Monte Carlo.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Momentele pe care Pepe și Yasmina nu le vor uita niciodată. Primele imagini cu mirii!

A reacționat, după ce Rapid a anunțat plecarea sa de la echipă

Ce ar fi pățit Cristian, tânărul luat de viitură în Italia?! Ipoteza șocantă a autorităților

Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”

Dieta pe care o respectă cu SFINȚENIE Dana Rogoz. Are un abdomen plat, deși a născut de două ori

Ilinca Vandici rupe tăcerea despre infidelitatea fostului ei soţ, Andrei Neacşu. „Eu nu am zis că accept, am zis că iert”
Ilinca Vandici rupe tăcerea despre infidelitatea fostului ei soţ, Andrei Neacşu. „Eu nu am zis că accept, am zis că…
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde ai ieșit!
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde…
ANIMAŢIE. Explozia de la Dedeman Botoşani, produsă în timp ce se monta o centrală termică. Cinci angajaţi, răniţi grav

Ce RISCĂ bărbații care au MAI MULȚI copii?

Câţi bani poate primi Nadia Comăneci, lună de lună, de la statul român. Suma a fost făcută publică

Sărbătoare în familia lui Pepe! Ce meniu le-au pregătit Pepe și Yasmine în decorul de vis pregătit pentru invitați

INTERZIS în toate apartamentele din România. Legea a intrat deja în vigoare

Femeia din Buzău care și-a îngropat copilul de viu: 'N-am putut să stau cu durerea în suflet'

Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor

Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix

De ce Ucraina nu are nevoie de o armă-minune pentru a învinge Rusia. Explicațiile unui oficial american

Au fost stabilite meciurile care vor decide ultima echipă promovată în Liga 2

Ce pățesc cauciucurile pe asfaltul e încins? Cum se comportă anvelopele RunFlat pe căldură

Cum arată acum mormântul Denisei Răducu. Internauții au fost revoltați pentru că nu avea lumânare aprinsă

×